joi, 11 noiembrie 2010

Jocul vietii...

.
Rade viata, rade... Se invarte, se tot roteste, tese fire, rupe, taie, leaga...
Dansul ei ne ia pe toti pana la urma. Nu ramane unul pe margine. Si ne aruuuncaa pana in cer, ne prinde iar, salta, se asterne moale, se face stanca, arde, tipa, canta, rade, plange...

Mai mult rade, acum. Si eu. Dupa atata linsite, mi se umple gura de aer nou si tasneste afara, in ras...

Jocul vietii...
Inainte de riturile mortii...

S-a incheiat un drum al vietii mele.
A venit asa, un vant, a fluturat prin fata mea o panza noua, alba, cu doar cateva cuvinte acolo.
Unul era" Vrei?"
"Vreau!" am zis.
Stiam ca odata zis, zis cu totul, se face asaaaaa... se deschide vartejul in fata ta si te trage. N-apuci sa zici nici oaaaa!
Unde-i poteca? Nu stiu...
Cum o sa fie? Nu stiu. As putea sa-mi imaginez, dar nu mai fac scenarii.

Pe scurt, plec dintr-un loc unde am lucrat doi ani intr-un fel de liniste, data mie prima oara dupa multe furtuni. A fost linistea daruita ca sa pot face drumul acesta de ucenicie. Mi s-a dat mai mult decat as fi crezut ca se poate cere.
Si, asa cum am invatat si auzit de atatea ori in Peru, "asta e doar inceputul"...

Mi se face drum nou. Prima piatra apare sub picioare, restul drumului e inca in nori...
Nu conteaza. Nu mai conteaza sa stiu dinainte. Oricum, cu cat am stiut mai putin, am lasat loc minunilor...
Dar am cunoscut. Am cunoscut semnele. Astea mi se dau cu traducere cu tot. Venind din nesfarsita Iubire...

Si parasind locul asta unde am lucrat doi ani cu oameni de aici si de peste mari si tari, am facut prima oara o miscare de scena din aia dramatica:
AM VORBIT.

Am vorbit despre jocul vietii.
Am avut trei zile in care sa spun... Dar n-am vorbit trei zile. O ora in prima zi, cam un sfert de ceas in ultima.
In ora aia s-a oprit tot: telefoanele, imprimanta, circulatia pe usi, pana si muzica din mp3 playerul meu. In linstea aia am vorbit.

De fapt, asa cum mi se intampla in situatii din astea, am deschis doar gura. Ceea ce a curs a fost un download scurt, dens, tare, pana la miez, pana la inima. Restul prelucrarea, desfacerea, se fac dupa. Am fost acolo ca sa se faca ce era de facut.
Cand era gata sa inchei, dand exemplul cu felul in care vorbesti cu inima catre inima, fara sa te temi, lasand sa se faca puntea luminata, as fi vrut sa pot arata cum se aseaza pacea. Si atunci a pornit muzica, un cantec minunat.O pace curgatoare... Ochii s-au marit, gurile au facut oaaaaa... "Oaaaa... Pana si muzica"...
"Pana si ??? Cum pana si???? MUZICA!" Si am vorbit despre magia muzicii. Scurt, cu demo inclus.
In timpul ramas... tot felul de demo, neintentionate constient dar venite "servit", ca la teatru, sa se vada si sa se inteleaga. Cum e cu linistea in furtuna. Cum e cu blandetea. Ce face ea, cum e ea in stare sa topeasca, sa dea pe spate, sa desfaca jocurile de piatra si sa le faca praf. Veneau toate scenele una dupa alta si jocul se juca prin mine si prin toti ceilalti, care eram si actori si spectatori-observatori...

La plecare, pupaturi, "sa-mi scrii", alea-alea. Si acel nerostit, doar ghicit "ne lasi pe noi in necazul nostru si te duci..."
Nu-mi placea faza cu necazul. Pierdere de timp de viata. Si iar download, despre cum sa te bucuri. Despre cum ar fi sa mai si traiesti. Scurt, dens, la oase. Adica la inima.

Acum urmeaza alt drum, alte "peisaje".

Dar inante de asta, micul popas. Cel mai tare de pana acum. Riturile trecerii. Insotirea prin moarte.
Am mai trecut cumva, in faza mai "moderata", anul trecut.
Umplerea de minune ne-a tinut atunci o vreme, pana la urmatoarea umplere de minune.
Acum nu mai stim.

Interesant e ca in jocul asta se mi face totul la momentul perfect. Se face schimbarea, cu sfarsit si nou inceput, odata cu invatarea zborului.
Trec de la ce am semanat, crescut, infrunzit si inflorit vreo cincisprezece ani, la un drum nou pe care pasesc cu o samanta in palma si-atat.
Da, dar ce samanta...
E ce mi s-a dat mai de pret acum doi ani, in Valea Sacra: "Crede! Crede si daca nu ai cum sa crezi, chiar daca nu mai poti sa crezi, chiar daca nu mai vrei sa crezi, crede... Nesfarsita Iubire e nesfarsita. Nu e loc unde sa nu fie ea. Si recunoaste chipul ei in toate jocurile vietii."

Una peste alta, am revazut chiar "Jocul vietii", cartea lui Florence Scovel Shinn. Am aratat-o celor care m-au ascultat in alea trei zile.
Si le-am spus ca mozaicul de pe coperta e adevarat, exista, si pe locul ala am calcat si eu candva. Locul in care se spune ca acum doua mii de ani un om - Lumina lumii - a hrait multimile cu doi pesti si cinci paini.

Si le-am amintit de intrebarea aia pe care mi-a pus-o acum opt ani o Maiastra:
Ce alegi sa faci cu timpul vietii tale?

Intre felurite alegeri, aleg sa ma minunez...
.

13 comentarii:

ajnanina spunea...

vorbe coapte si dulci, hranitoare, de final de capitol...
cine ti-a apreciat umbra de pe margine drumului, a bucatii de drum parcurs impreuna stie si sa guste fructele... chiar si cu oasele...

finalul e intotdeauna mai intens, pentru ca atunci se imparte tot ce se mai poate primi...
si se creeaza o conjunctura speciala pentru a darui si a primi... ca si cum, celalalt, ramas pe drumul lung, ar primi un ajutor pentur perioada imediat urmatoare...

oricum, magia calatoriei aduce intersectiile atunci cand trebuie si pune si indicatoare tot atunci si acolo, intr-un acum si aici mai stralucitor...

zbor lin, vultur drag!

Anonim spunea...

Cu cei cunoscuţi ce vrei să faci ?

Anonim spunea...

Ştiu că este greu să duci o singură persoană în poveste…
Dar şi introducera poveştii adevărate în viaţa lor
e o soluţie cu multă greutate .

Mikka spunea...

:)... Stie, Ajnanina draga, stie...
Tu stii bine drumul asta, cu joc cu tot...
Ma bucur ca esti si martor si tovaras de drum minunat, asa cum se da in povesti...
Finalul, cu celalalt sau ceilalti ramasi... cred ca e doar un fel de punct de rasuflare, in care se poate alege sa treci mai departe, spre ceea ce s-a aratat.
Da, magia calatoriei este chiar asa si ea da pana la urma dependenta. Dependenta de magic...
Desi pana la urma si aia se va topi, ramand doar inima drumului si atat. Noi ne vom rispi cumva inapoi, spre stele, de unde am venit...
Multumesc de urare si petrecere, cand ma voi intoarce din zbor voi povesti (cand vor fi cuvintele gata :)) )
Pana ne vom revedea, coloreaza-te frumos, in curcubeele care se tes si in penele de paun :))))

Mikka spunea...

Anonim 1,
:))))... eu nu pot sa fac nimic cu ei... :))
Pot doar sa desenez un fel de a vedea ce se arata, si daca ei vor, pot alege sa intre in joc...
Doar ei pot sa faca.

Mikka spunea...

Anonim 2,
... Cred ca in poveste nu poti sa duci sau sa introduci :). Chiar si povestea aceea frumoasa, spusa ori aratata, e un model, o viziune a cuiva. Cel care o vede poate alege sa ia ceva de acolo, care se potriveste cumva in propriul joc (asta tine de felul in care inima lui gaseste asemanarea cu povestea lui de pana atunci).
Din cate am trait in ultima vreme, am priceput pana acum ca nu poti sa introduci povestea adevarata in viata cuiva. Dar poti sa-l insotesti in calatoria propriei descoperiri pana la un punct... Dincolo de el, poti doar sa asisti la felul in care acela isi rescrie propria harta de viata, creindu-si o noua poveste. Cu fiecare insotire din asta il vezi cu minunare cum se apropie din ce in ce mai mult de povestea adevarata...
Si... aceasta insotire face parte din propria poveste... :)))

petra spunea...

citesc "Jocul vietii" citesc si raspunsul la fiecare comentariu si parca nu mai inteleg nimic,ceva ce se amesteca si se coloreaza frumos ,dar nu le pricep .Mai apare cuvantul inima ,singurul pe care il iau ca reper si O intreb : cine vine si cine pleaca ? spune-mi ,spune-mi in soapta ca ma iubesti ,cat de mult ma iubesti ... si asa se aseaza fiecare in fiecare .. pur si simplu
pe calea frumusetii .Cu respect si recunostinta pentru toti, va multumesc :)

DoarEu spunea...

drumuri luminate si ganduri curate! imbratisari si povesti minunate!

simf spunea...

zbor lin si implinit, mikka! nu ne lasa nici pe noi, ia-ne cu tine-n suflet.

Mikka spunea...

Multumesc, draga Simona!
Am zburat primul zbor si v-am luat pe toti. Interesant e ca v-am regasit acolo... Acolo de unde ne izvoraste tuturor suflarea...
M-am intors ca sa traiesc cu adevarat! Si sunt cu mainile intinse si pline de minuni!

Mikka spunea...

Draga Petra, doar "Jocul" e de vazut... Cine vine si cine pleaca? La intrebarea asta am acum un raspuns foarte palpabil. Cand vine vremea, o sa facem jocul plecarii si venirii impreuna, daca vrei, vrei, sa vezi cum este. Si esteeeeeee... Fara cuvinte! Acuma stiu: ca sa traiesti cu adevarat e esentiala trecerea prin moarte. Si dupa aia, chiar ca traiesti!

Mikka spunea...

Imbratisari si povesti, da, draga DoarTu!
Din gradina ta frumoasa vin atatea... Multumesc!

Leo spunea...

Sa-ti fie bine, Mikka draga, sa te minunezi frumos si neintrerupt !