marți, 26 octombrie 2010

Apa care alearga

.A fost odata o apa. Un lac, poate o mare... Oglindind chipul iubitului ei, Soarele.
Apa era atat de indragostita de luminosul ei iubit, ca nu-si vedea marginile. Poate o fi fost doar un ochi de apa...
Dar ochiul acela privea mereu catre cer.
In zilele innorate apa tremura. Chiar si fara vant ea tot se incretea, cautand sa se miste, sa vada... Doar-doar sa fi putut sa dea deoparte mantiile cerului, sa il vada pe el...
Si cum nu reusea, apa plangea. Si plansetul ei se auzea suspinat toata noaptea, pana cand se mai indura cate un nor, spre dimineata, sa arate o parte din chipul iubit...

Soarele nici nu bagase de seama luciul apei. Nici aburii infiorati care se ridicau uneori de pe fata aceea tulburata...
Nu ca ar fi fost fara inima. Nici pe departe. Cum sa fie fara inima tocmai astrul datator de caldura, cel care tese viata in pantecul pamantului?
Doar ca era prea sus... Nu vedea bine de acolo, din inalt, ce se petrecea pe pamant.
(Vedeti voi, aici ne dam seama ca apa nu era o mare. O mare, de buna seama ca s-ar fi vazut... Precis ca era doar un biet lacusor de campie)

Cand privea asa pierduta spre Soare, fara sa miste, uitand sa clipeasca si sa clipoceasca, apa se mai si topea. Se topea aproape de tot, caci in arsita zilei aburii de pe fata ei erau tot mai multi si mai desi si... s-a intamplat chiar intr-o vara sa fie gata-gata sa dispara de tot. Inca putin si gata! s-ar fi zis cu biata apa, daca n-ar fi fost un nor mai batran sa umbreasca nitel soarele. Si noaptea apa a plans si s-a mai inmultit un pic...

Tot zbuciumul asta al apei nu se putea sa nu tulbure pe vecini. Vantul si padurea, florile si iarba, pasarile cerului si animalele padurii... Toate se tot vorbeau ce sa faca sa ajute biata apa indragostita de soare.
Si dupa un sfat lung, luuung de trei zile si trei nopti, si-au pus toate puterile laolalta si au croit o frumusica de lucrare...

Dimineata a trecut asaaa, fara veste, un vant, si a aruncat o frunza pe apa. Frunza s-a rotit, s-a rotit... A tulburat apa. A valurit-o, a scos-o din lenesa oglindire a chipului solar si... gata. Undeva apa a trecut peste margine. S-a miscat si a inceput sa curga. Vantul a venit iar si a impins-o mai departe. Pamantul s-a unduit usor, pe nesimtite, si a rostogolit apa la vale. Ierburile s-au facut punte si au trecut apa peste stanci, dandu-i drum nou. Pe masura ce curgea, apa se simtea mai vioaie si mai indrazneata. Privea in sus si luneca mai departe, parca vrand sa ajunga la portile cerului.
Pe masura ce apa curgea, norii se adunau sa o vada si sa o incurajeze. Tunetele lor ii strigau: "Hai! Hai!Haaaai!" si fulgerele luminau locurile mai usor de strabatut. Si deodata cerul s-a rasucit in el insusi, rasturnand din inalt siroaie de apa de ploaie. Si ploaia a udat si a inviorat apa cea curgatoare, care a inceput sa alerge.
Si alerga, si alerga... Peste dealuri si vai, peste campii si coline, pana departe, haaat departe... Strabatand platoul inalt al muntilor si strecurandu-se printre pietre si copaci.

Pana la o margine.
La o margine de pamanturi, ca pe o inaltime care se sfarseste dintr-o data, apa nu mai avu unde sa alerge. Pret de o clipa, o clipa cat cerul nesfarsit care se intindea acum in fata ei, privi inainte.
Si acolo...Mandru, sclipind din toate scanteile sale, Soarele se invartea pe cer, imprastiind lumina, caldura si viata.

Si in cel mai limpede si fierbinte sarut al ei, apa sari in gol, revarsandu-se in milioane de scantei, fiecare incercand sa atinga chipul stralucitor al iubitului.

Si intreaga natura ramase nemiscata o clipa. Clipa in care se nascu cea mai frumoasa cascada din lume...

Soarele o vazu si tresari. Si tresarind, misca cerul... si norii din cele mai indepartate colturi simtira si miscara si ei. Si toate vanturile stiura, si toate marile si oceanele si toate raurile si lacurile si toate apele lumii stiura. Si apele din ochii oamenilor, acelea numite lacrimi... Toate stiura de clipa aceea cand Soarele a vazut si a simtit dragostea apei.

Si cu toata stralucirea lui, cu toate luminile si focurile arzandu-i pe chip, Soarele s-a aplecat si a sarutat fiecare din milioanele de stropi ai cascadei, desenand cel mai mare si mai frumos curcubeu din cate s-au vazut vreodata.

Si in locul acela de lume, in marginea de inalt, in fiecare dimineata si in fiecare seara Soarele se lasa in bratele cascadei, rasarind si apunand in ape...
Iar dragostea lor naste intruna curcubee...
.

14 comentarii:

DoarEu spunea...

superba si nemuritoare poveste de dragoste!

Mihai Likar spunea...

frumos:)

ajnanina spunea...

forta sufletului creste pe masura cresterii dragostei...
si e buna alergarea...

pentru ca daca celalalt e atat de mare si departe, daca si-ar cobora privirile de cand dragostea abia inmugureste si izvoraste, ar seca-o...

o mare iubire creste in timp si te creste in timp... pana in momentul recunoasterii si reintalnirii.
dupa care tot Universul creste... alaturi de voi...

Mingingi des prairies spunea...

Les histoires d'eau sont toujours fascinantes, l'eau est fascinante...

petra spunea...

oglindind chipul iubitului ei Soarele astfel se trezi,vazand clipa Sacra .

cypy spunea...

Buna, imi place blogul tau, daca te intereseaza un link exchange intra pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/

Anonim spunea...

Te recunosc ca fiind povestitoare.
Dar te recunosc şi ca
cea mai controversată persoană din viaţa mea .
Între diamant şi cărbune …
între fluier argintiu şi linişte…
doar un ton .

Mikka spunea...

Da... Asa e, Ajnanina, forta sufletului creste pe masura simtirii dragostei...
Cresterea asta sa ne duca pe toti in simtirea aia de-tot-de-tot... unde nu mai este margine intre cer si pamant... apa purtand lumina solara in ea... Omul in om, fiind o singura inima, desi rasuflarile pot fi altfel.
Universul tot, intr-o picatura de apa cu soare din curcubeu. Ori in suflarea Iubitului...

Mikka spunea...

Ma belle Mingini, je te remercie mille fois de passer, de voir, de sentir, de comprendre...
(Malgré la version traduite - j'ai vu comme Google fait apparaître ce texte en Français.) Le fin de l'istoire dit que l'amour de l'eau et du solei fait naître toujours des acrs-en-ciel...
Que ton chemin soit toujours plein de cette lumière!

Mikka spunea...

... si traind vesnic asa, draga Petra, vesnic asa...
Asa sa-ti fie si tie clipa asta, acum!

Mikka spunea...

DoarTu, ma bucur ca ai vazut-o asa...

Mikka spunea...

Mihai Likar,
:)...

Mikka spunea...

Draga cypy, ma bucur de trecere si placere.
Dar schimb de linkuri fac... de felul meu :)...

Mikka spunea...

Draga Anonim,
Ma bucur de recunoastere.
Si ma recunosc... :))