duminică, 19 septembrie 2010

Nu ma lasa aripile...

...

Nu-mi incap inapoi, inca. Aripile ma tin... Ma tin in magie.
Sunt si aici si aici...
Vertigo. Ameteala spiralei e mare, lumea se misca incet pe langa rotirea cercului vietii...

De trei zile ma invart pe cer, roata-roata-roata...
Incerc sa ma intorc in mica stea ce ma aflu, si aripile nu ma lasa... Sunt prea mari, prea intinse...

Acum o saptamana am fost sa zbor iara. Pana sus de tot si pana in josul josului. Impreuna cu fratii mei si surorile mele, tovarasii mei de drum...
Cand paseam noi acolo, pe muche, tinadu-ne de maini, inainte de a ne da drumul in necunoscut, ni s-a spus:
- Indrazniti. Imbratisarea necunoscutului va asteapta. Pasiti in gol, se va imple indata.
Si apoi...  O sa fie o vreme mai lunga pana veti reveni in cuprinsul zilei... Pana veti invata iar pasii.

E al doilea cerc al spiralei ce ma trece prin necunoscut. Data trecuta, acum un an, a fost ce-a fost... Acum drumul e si mai adanc si si mai inalt...

Insir vorbe aici dar nu stiu sa spun. N-are rost. Nu prea mult, dar ma tot intreaba unii si altii :"Cand te intorci?"
Nu stiu. Nu mai stiu. Si nu mai sunt cine-am plecat... Am plecat, oare? M-am intors...?

Acolo, in munti, agatati in suflarea aceea de aur - rasucita spirala a vietii umbland intre cer si pamant - ne-am pornit iar, uniti, in cautarea sufletului pierdut... Ramas undeva, in adancuri, asteptand sa gasim calea catre noi insine. Sa ne re-facem.
Si am gasit. Oooooo, am gasit. Drumul prin umbre, acolo unde credeam ca-i doar valea plangerii, a dezelgat noduri si a sfaramat lanturi.
Lumea fiecaruia e plina de taine si umblam incetisor, fiecare prin inima altuia. Usor, usuuurel, cu dragoste si cu atentie. Recuperarea sufletului cuiva nu-i doar taina si magie, e daruire de dragoste. Si e mirare si minunare. La fiecare pas recunosti in harta cuiva cate un loc al tau. Scena de viata a unuia cuprinde in ea si pe tine, martor si in acelasi timp fiinta care a trait aceeasi drama.
Si chiar e doar drama, caci afli pe fiecare pas cum e totul un joc. Te ridici, purtat de aripi uriase (ti se dau - nu stii cand, dar te trezesti dus in sus, suuuus de tot) si vezi in ansamblu tot desenul, tot jocul... Vezi jocul vietii tale si pe al celorlalti. In fiece fibra a trupului simti transformarea, chiar trece prin tine si simti si traiesti si-ntelegi pe clipa cum vine jocul asta, cum se face... Ti se limpezesc ochii, si asta, vederea, vine din inima. Acolo, adanc, se face minunea si acum stii. Nu cunosti, stii cu toate ale tale, traite. Nu citite. Nu sunate si cantate frumos, cand doar ti se parea ca intelegi. Jocul vietii tale,  joc al lui si al ei si al lor... Acum stii cu tot trupul, prin care curg fiorii intelegrii aceleia facute pe clipa, cum este aia cu toti suntem unul.

Si jocul continua. Te intorci purtandu-te pe tine pe brate, in brate. Pe tine cel nou, cel intreg... Cu tine vin daruri de vraja, daruri de putere. Iti vii iar acasa, in casa inimii tale, in casa fapturii tale, cu darurile pe care le credeai pierdute ori nu-ale-tale: frumusete, curaj, putere, bucurie, gustul vietii, intelegere, vederea, harul de a asculta si a intelege fapturile lumii, legatura de sange cu tot ce e - fie ca are sange sau nu... Toate iti vin inapoi in simtire. Si vezi si simti si te minunezi, si te ridici sus, suuuuus, dincolo de stele, si mai sus, acolo, in miezul Marelui Soare. Firul acela de lumina care te tine viu in toate vietile tale, asta si aia si care or fi fost si-or mai fi, tine in el ca pe una Cerul si Pamantul...
Si tu urci si cobori, gustand cu fiecare respir nesfarsitul... te desprinzi si de fir, plutesti mai departe, in necuprins... Unde nu se vede, unde nu stii... Doar nesfarsita Iubire respira prin tine, si te inspira si te expira, si nu mai stii...
Si se face iar clipa si timp, si vii nou inapoi, in lumea asta, invatand iara pasii.
Usor, usurel, copile. Copil nou ce-mi sunt... Inima vietii se simte mai tare, Mama Pamant isi bate mai tare caldura si viata in fiece puls...

Merg printre oameni si simt cum ii mangai. Ma uit la fiecare si il ating usor, cu respirul. Ma inmoi in asta, in respiratia asta calda si vie, si suflu si ma legan incet, usor rotit, usor spiralat. Si inca mai sunt in magie. Acolo, in miezul linistii mele. De aici, din miez, ma rotesc si ating... Luuumeee nooouaaaa...

Si toate astea se trag de atunci si de acolo. A inceput acolo, in Valea Sacra a Incasilor, acum aproape doi ani. Acolo, cu batul de putere in mana, rosteam raspunsul la a doua intrebare. Prima fusese "Ce vrei?" Raspunsul meu fusese: "Vreau sa vad". Venit iute pe buze, de acolo, din inima. Nu stiam ce e aia, dar zisesesm ce venise.
Peste cateva zile, a doua intrebare: "Ce simti acum? De ce ai nevoie?" Suna ca doua, dar era o singura intrebare. Atunci, acolo, am zis: "Stiu ca vine ceva. O schimbare uriasa. Ma tem. Stiu ca am nevoie de curaj ca sa pasesc in ea. Asta e. Curaj." Credeam pe atunci ca acesta, curajul, e cumva "fara frica". Acum stiu altfel. Curajul e sa mergi inainte cu frica cu tot. Sa o simti si sa o faci sa mearga cu tine, mai departe. Iar umbra fricii e locul din care, cand treci mai departe, iti aduni puterea.

Acum, peste aproape doi ani, m-am vazut iar in Vale. M-am intors sa ma privesc si mi-am lipit firul vietii de momentul acela. Acum am curajul. Schimbarea s-a facut de la Sine. Asa cum presimtisem si nu chiar. A venit tare, asa cum simtisem, dar nu a distrus tot. Doar ceea ce nu-mi mai era de folos. A taiat si a cusut, a aprins focul si a ars, daramand ziduri, taind legaturi si lanturi, lasand loc pentru aripi si invartind roata vietii.
Si schimbarea continua. Nu stiu cat timp si nici nu conteaza. E doar flux...

Povestea asta noua suna ciudat, stiu. Am adunat-o cu greu in vorbe.
Puteam sa n-o pun, dar mi-a sunat undeva, intr-un loc dinauntru, un glas de copil care zice: spune-mi...
Pentru el, sa-i fie mai usor sa inteleaga, mai asez o poveste in locul meu de magie...
.

9 comentarii:

DoarEu spunea...

Minunata povestea schimbarii, a zborului si a coborarii in SIne.

Lecie de dragoste si de regasire.

Multumesc!

Zambete si liniste in inima redescoperita!

Mikka spunea...

Draga mea, iti doresc sa traiesti si tu regasirea. In felul in care iti va fi cel mai potrivit. Si cand va fi sa fie, sa te bucuri de tine, cea noua si puternica.
Primul pas... primul pas e sa vrei!

Multumesc de zambete si liniste. Sa ti se intoarca inmiit! :))

ajnanina spunea...

nu, aripile n-au cum sa mai incapa inapoi... pentru simplul motiv ca au crescut teribil in cele cateva zile cat ai stat cu ele desfasurate :))

acu... ori le pliezi mai marunt, ori ramai fara mantia care le acoperea... (daca nu s-ar fi facut asa frig afara, mergea si fara bluza :))

petra spunea...

am crezut ca vrea sa citesc si deodata am plutit si de fapt cred ca ramasesem la aripi si nu mai stiu ca atunci am vazut si nu am vazut pentru ca m-a purtat dincolo de ce vedeam ma leganam daca fumul se leagana si era baie de cer si arome si toate le simteam pe mine (adanc)in inma mea >Si las un comentariu si nu am ridicat ochii sa-l privesc ce scriu pentru ca eu sunt mare de randafiri asa cum ii vad si simt . sunt fericita si rasplatita cu multa dragoste si va multumesc si mi s-a incalzit pieptul de razele voastre. deschid ... si ma arunc spre frumusete si ...:) zambesc si cant ce aud si parca rasuna

Mikka spunea...

Da, Ajnanina draga, mergea... numai in aripi. Acum insa ma rog de ele sa se mai traga putin, ca ma tin la "intrare" :)))). Ma indes eu ce pot, da' tot mai iese cate o pana si fac cate o shotie... deh, nu ma pot abtine. Si iar yoooopiiii... sunt pe alt strat, pe alta linie de zbor. Nu mai intru in "cadru", nu ma mai incadrez...
Dar, asa cum povesteam, situatia imi serveste grozav la a exersa stalking-ul.
Ma faac ca joc neeeeste roluuuuuri. (Mare pishicher, don Juan!). Ma uit si imi desenez shkema, cu masca-fara masca. Pun si scot masti. "Step in, step out"... Daaans si iara daaaans...

Mikka spunea...

Draga Petra, chiar rasuna :))
Uite, Frumusetea s-a deschis si ea cu bratele ei inaripate si te primeste cu drag. Bucura-te!

Anonim spunea...

ha??

Mikka spunea...

Draga Anonim,
Pai cam asa... :)))

giuliaszavo spunea...

M-a luat cu frig când am citit aceasta postare. Scriai de undeva din înaltul cerului... si puterea mea de înteleger nu patrundea chiar toata scrierea si rescrierea. Sunt înca prea pamânteana. Dar caut si eu drumul spre transformare. Te îmbrasisez cu aripile mele.