vineri, 2 aprilie 2010

Prin Umbra, in Lumina

.
... Voi trece prin valea umbrelor mortii...



Am stat langa omul acesta curajos, am stat umar langa umar. Incet si-a deschis inima, taind acolo adanc, sa scoata la iveala durerea. Nu stia ce e. Credea ca e altceva. Venise cu o durere. Sau o stoarcere de putere, ca secatuire de viata. A vorbit, cautand acolo, intre zbaterile de aripa, fanta aia, taietura aia care dadea spre umbra. Atinsa, s-a desfacut, spargand in inima loc mai adanc, de a tasnit la iveala, la lumina, umbra. Am atins-o impreuna si am hotarat sa pasim amandoi prin taramul acela, al intunericului din el. Nimic neasemanator cu intunericul din mine. Caci "tema" cu care venise era, ca de obicei, si a mea...

Intins, intre mainile mele, sufla si-si scoate durerea. Respirul atinge firele adanci ale tuturor umbrelor legate de asta. Umbra insasi alearga, speriata, zbatand aripile, stiind ca de data asta va fi prinsa. Va fi scoasa la lumina si se va topi in Sursa, in Izvor, luminandu-se si ea.
Omul sufla si scoate, pompand din toate fibrele, din toate vietile, nu doar din asta, scotand toate firele, nodurile, ghemele acelei poveri. Nu stim nimic, mergem pe pipaitelea, dar deja respirul se inteteste. Si sufla, si sufla... Sufletul lucreaza acolo. Eu vad, simt, ating, si ma umplu de magia aia dintre mianile mele care doar sustin omul ce face calatoria curajoasa prin intuneric spre lumina.
Si deodata, ffffffff! Iata-l. Trecand in Infinitate. O simti, o stii, fiindca e aici. Foarte palpabila si totusi inefabila. Respirul se tine in fir minuscul, infim...
Dincolo, in mister, e magia. Nu stim dar simtim. Prezenta. Nu-ti vine sa respiri si te umple de smerenie. Esti ca un copil in fata lui Dumnezeu.

Omul pluteste in spatiul sacru. Fatza se destinde, ochii lacrimeaza. Veninul s-a scurs, umbra s-a transformat in lumina. Din Izvor curg in cel culcat razele de lumina. Se umple tot locul golit de suferinta, cu Lumina. Trupul tresare usor, primind reinscrierea asta, noul tipar, noua forma si noul continut...
Lumina umple si incalzeste, o simti densa, ca o sfera. Mai rarefiata intai, apoi din ce in ce mai densa. Curge si umple...
Cel culcat a povestit mai tarziu cum e cand ea intra in "venele" luminoase care ne tes Corpul de Lumina. Cum curge, ca sangele, dand o noua viata. Si eu am simtit-o la randul meu, cand am fost jos, calatorind prin umbra ca sa-mi primesc Lumina.

"Veniti de luati lumina!"
Minunea iluminarii s-a facut aratandu-ne calea iesirii din umbra si a renasterii: umplerea cu Lumina.
O noua viata se primeste, se rescrie tot, de la trup la destin.

Iluminarile au inceput...
.

4 comentarii:

ajnanina spunea...

minune mare pentru cel ce-si intalneste propria umbra si o spala frumos...
si mai mare minune pentru cei ce merg alaturi si intalnesc, de fiecare data luminile tasnind din umbre...

cand eram mica mi se parea ca a fi ghid trebuie sa fie la un moment dat plictisitor, inveti traseele si apoi nimic nou...
in timp, intelegand si iubind insotirea am vazut ca drumul e de fiecare data altul in functie de tovarasul de drum... si minunile, desi la fel de surprinzatoare, mereu noi...
si nu e drum mai frumos ca al tau, alaturi de toate celelalte drumuri... in Calatoria de intoarcere...

Mikka spunea...

Minune mare, draga mea...
Tovarasul de drum, dar al drumului. Drumul, dar al vietii.
Mereu, calatoria e noua, caci se schimba vederea si-s noi bucurii.
Ce bun drumul asta, ce tovarasi frumosi aduce!
Multumesc!

DoarEu spunea...

Frumoase calatorii...
Lumini si umbre... incep sa imi placa si mie... si le caut in mine si in jurul meu... si vreau sa le dau viata si culoare!
Sarbatori cu liniste si pace sufleteasca si intelepciune(nu caai duce lipsa). Multumesc pentru ca esti langa mine si pentru tot ce ma inveti.

Mikka spunea...

Draga mea draga,
Eu multumesc, ca ai curaj si vrei sa incerci. Cand vei vrea mai mult, spun-mi si voi fi cu tine, sa pasesti si tu.
Lumina, bucurie si multa dragoste iti doresc, si acum si intotdeauna.
Bucura-te!