Dor dinlauntru, dor mult...
Am cerut semn pentru azi. L-am cerut si apoi m-am lasat sa-l astept, respirand.
Lumea e mare, si totusi ce mica se face cand respiri, cand o tragi in piept...
Si apoi se mareste iar, cand sufli, cand o dai iar, pe ea, ei insasi...
Asta e una din tainele facerii.
Stau iar aici, intre ramurile pomilor mei de vis, pe bancuta de lemn de brad, langa casuta mea din vis.
Stau si sorb ceaiul din cana de lut. Privesc departarea, limpezita de luciul primelor luminari. Pe albastriul ce naste lumina zilei se scriu multe semne. Unul, iaca, e semn de liniste.
Curbele mari, peste linii, arata ca desenul unei litere japoneze. Desenul nascut din miscare continua, lina si fara tremur, fara ezitare, doar curgere...
Ma infasor intai in salul moale si alb si ies incet, in calea diminetii. E un pic de racoare, adierea de inceput... Pasii netezesc iarba, pielea aduna tremurat roua... E inca o zi, inca o lumina. Si semnul ce l-am cerut pentru azi a venit de cu zori. Este LINISTE.
Privesc desfacerea zilei si ma las sa simt cat mai mult, cat mai adanc...
Clipele sunt mari si puternice, se trag una pe alta si desfasoara firul timpului repede.
Adancimile zarii se scufunda si mai mult si iata, ridicat peste brazi, Soarele. Aruncat din pantecul pamantului, se rostogoleste in sus, cum numai el poate sa faca.
Ma agat de lumina si las rasuflarea sa o infasoare.
Si acum, cu lacomie, cu sete, cu placere, trag lumina Soarelui inauntru. Respir...
Si ma umplu de lumina. O las sa intre, sa umble, sa desfaca, sa limpezeasca, sa hraneasca.
Intr-una din calatoriile mele in timp, am vazut cum faceau asta oamenii de demult. Sorbitul Soarelui, dimineata. Intre brazi ori pe maluri de ape, pe campuri, pe mari, in desert... Si azi se mai face, stiu bine, si azi. Dar e mai putin, astazi, asta...
Eu imi iau cu nesat din lumina si las sa ma umple, sa faca ce are ea de facut. De cand face, mi-e bine si liniste si putere. Si focul launtric mai viu.
Asta, impreuna cu mersul si statul pe pamant, sunt hrana mea.Prima data cand am gustat amestecul asta, cand am simtit impreuna in mine Cerul si Pamantul, am ametit... Mi-a trebuit timp sa ma obisnuiesc iara cu obisnuitul dintru inceputuri. Eram uscata, imbacsita de praf si rugina, nu lasam, nu ma lasam... Acum e firesc, e in fire...
Asta, impreuna cu mersul si statul pe pamant, sunt hrana mea.Prima data cand am gustat amestecul asta, cand am simtit impreuna in mine Cerul si Pamantul, am ametit... Mi-a trebuit timp sa ma obisnuiesc iara cu obisnuitul dintru inceputuri. Eram uscata, imbacsita de praf si rugina, nu lasam, nu ma lasam... Acum e firesc, e in fire...
Si iata ca s-a facut ziua de tot. E vremea inceputului lui azi.
Sa incepem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu