luni, 5 martie 2012

Amintiri de primavara: Am avut jumatate de barca...

.
Mi-a venit iar, azi, aceasta amintire. Face parte din recapitularile prin care tocmai trec.
Si asta, partea cu reparatul barcilor, e din ce in ce mai interesanta...



...foto

Nu stiu cum a fost, dar asa a fost, jumatate. Pe tarmul meu unde fusesera candva ramasite din alte naufragii, printre plase si odgoane, farame de catarg si de panze, mi-a venit, nu se stie de unde, o jumatate de barca.
Parca fusese taiata pe lung cu un cutit urias, era fix jumatate... Frumos lucrata, cu jumatate de sirena de lemn in capat, data cu straturi de lac transparent si colorat...

M-am uitat la ea multa vreme.

Stau deseori pe tarmul meu, privind la mare... In fiecare dimineata si aproape in fiecare seara. Tarmul asta e fermecat. M-am prins de asta acum vreo douazeci de ani, cand am ajuns prima oara pe el... Fugisem mult, muuuult, fara respir aproape, si am alunecat intr-o scorbura de copac. Trecand prin ea, am intrat in apele de sub pamantul padurii, care m-au scos in cele din urma aici, pe tarmul asta linistit, unde imi urmaresc rasariturile si uneori apusurile Soarelui meu.
In locul asta mai ajunge cate cineva, naufragiati din cine stie ce furtuni, ori fugari ca si mine, si atunci am tovarasi de poveste si de narghilea...
O, da... Am adus pe tarm o masuta sculptata din lemn de cires, cateva balansoare, o mica etajera cu cartile mele preferate, un ochean formidabil, cu care pot privi si vedea bine pe Luna, si bineinteles narghileaua... Uriasa pipa de apa din Egipt...
Mai am si samovarul enorm pentru ceai si canile de pamant pentru cafea. Din cand in cand prietenul meu de aici, un papagal albastru, mai aduce cate ceva, sa ne imbogatim ziua. Flori, fructe, pene, tot felul de chestii pe care el le gaseste, cine stie unde...

Ei, si am avut si acea jumatate de barca. M-am chinuit s-o tarasc mai sus pe mal, sa vad ce si cum. Primul gand, acela ca-i doar jumatate, m-a infiorat... Putea sa pluteasca, evident, fiindca ajunsese asa la tarm... Dar nu era firesc, pentru o barca...
M-am hotarat sa o ajut. Nu-s deloc o persoana puternica, n-am forta prea multa, dar am ajutoare. Am suflat in micutul fulg ce-l tin la gat, impreuna cu alte minuni, si a venit Regina Albinelor. A vazut si, cum ea e regina, a priceput din prima. Indata roiurile de albine au intunecat zarea, s-au invartit un pic si au disparut, spre muntii din spatele nostru. Apoi papagalul a preluat cea mai dificila sarcina: aducerea lemnului pentru jumatatea ce trebuie refacuta. M-am trezit si cu pescarusii ca pipaie bine nisipul cu piciorusele lor langa barca si apoi o iau catre larg, comentand ei stiau ce cu tipetele lor, atat de dragi mie...

S-au intors solii mei care cu ce a putut. Mii de albine au venit cu fire de in, si au tesut panze o noapte intreaga. Papagalul a venit manand din urma niste ursi mari cat muntii, care au adus lemnul gata taiat si au asezat bustenii frumos unul langa altul, alaturi de barca. Iar pescarusii au purtat in cioc, invelit in frunze necunoscute mie, clei de cel bun, sa prindem bine lemnul... Si lac au adus, din indepartata China.
Ei  au facut tot intr-o zi si o noapte, eu am mesterit saptamana intreaga la taiat si lipit... Dar mi-a spus tot, cum sa fac, Omul din Luna. El stie, de la pescari, cum se face, doar i-a privit de atatea ori...
La sfarsit, cand a fost gata, am impins-o un pic in apa, sa vedem daca nu sunt sparturi. Nu, tocmai bine! Barca lucea ca noua, desi o jumatate era veche si deja purtata prin furtuni. Am fost tare mandra de ea. As fi incercat sa vad cum e, dar nu ma pricepeam sa vaslesc.

Am tinut-o asa, pe tarm, privind-o cum straluceste, frumos lacuita, in soarele diminetii. Femeia-sirena din capat era frumoasa-frumoasa, cu plete valurite – muncisem mult la "amanuntul" asta – si sani rotunzi, cu care sa sparga apa...
Imi urmaream Soarele iesind din ape in zori... Ma leganam in balansoar, uneori cu un cantec, alteori sorbind din cafea... Printre valatucii de fum al pipei de apa, albastrul cerului se rasfata, intinzandu-si nuanta perfecta peste toata plaja, pe mare, pana haaaat! Departe de tot.

Intr-o zi a venit... Pe o pluta mica-mica, doar cu o carma dintr-un bustean, cu o ramura inverzita infipta intre lemne. Un marinar. S-a apropiat de tarm si a vazut barca trasa pe nisip. Intai a ramas asa, nemiscat, purtat doar cu tot cu pluta pe ape... Apoi a inceput sa gesticuleze, sa strige, sa rada...
A ajuns la tarm si a coborat. A alergat la ea, a pus mainile, a mangaiat-o, a pipait-o, insistand mult peste parul de lemn, cu valurite fire sculptate migalos.
I-a dat ocol de cateva ori. Apoi a venit spre mine. Il vedeam asa, in soare, cu pletele lungi, ude si pline de sare, cu pielea bronzata, si ii simteam mirosul marin. Venise din mare, de acolo de unde am venit si eu, cand am venit...

Am citit in ochi intrebarea, l-am poftit pe balansoarul de langa mine. Cana de ceai era gata, aroma i-a mers la inima, stiu eu... A ras inca o data, cu ochii marini spre narghilea. I-am intins mustiucul, si a tras cu nesat aburul, cu un oftat de usurare...
Am stat asa pana seara, leganandu-ne pe balansoare si povestind incet, bland, intre ceai, cafea si fum de narghilea... Venise de departe si avusese multe furtuni de infruntat. Barca fusese taiata odata cu inima lui... Ii trebuise mult timp, enorm de mult, sa-si refaca inima. Dupa ce reusise, pornise iar pe ape, cautandu-si barca. Stia ca este inca, si ca o va gasi.
Si iata, o avea, aici, si inca refacuta. Era atat de fericit!
A vrut sa plece, pe lumina lunii. L-am rugat sa mai stea. Dupa atat timp, ce mai conta o noapte? Si-apoi e bine sa pornesti pe ziua... A stat. Am vorbit cate-n luna si-n stele. Ne-am impletit povesti atat de asemanatoare... Desi nu fusesem pe mare atat, furtunile lui fusesera si ale mele. Ne-am gasit cantece pe care le stiam, la fel, si am cantat pana la ziua.

In zori, l-am insotit pana la barca. Am impins-o amandoi in mare si el a intrat in ea, clatinand-o fericit, sa o simta sub talpi.
S-a intors cu fata spre mine si mi-a facut semn sa intru, sa facem o tura de-a lungul tarmului. Am urcat si am primit cu mare incantare darul... Un drum, cu barca aia... Tare blanda a fost marea atunci. Drumul lung, lung... Au venit pe langa noi si albine, si pescarusi, si papagalul albastru s-a tot fatait pe micul catarg, ciocanind din cand in cand panza...
Intr-un tarziu, am revenit pe mal. Marinarul trebuia sa plece. Mi-a promis ca mai vine, sa mai facem cate o tura cu barca.

I-am promis ca-l astept. Oricum, diminetile si unele seri sunt aici, pe tarm, in locul asta in care linistea si lumina solara, un papagal albastru, albinele, pescarusii, narghileaua mea si cu mine ne pricepem iata, atat de bine, sa reparam barcile-jumatate...

.

9 comentarii:

ajnanina spunea...

parca-i mai usoara, mai elastica si mai rapida barca in primavara asta...
si asa un vant bun si cald...

Mikka spunea...

da... primavara asta am avut si mai multe ajutoare.
si vanturile, da. vantul bun si cald dinspre vest :)
si Soarele. In sfarsit, Soarele...
Lumina lui face chiar sa incolteasca si sa creasca jumatatile de barci, de la Sine...

petra spunea...

barca ghiocel ,intro alta lume -de poveste- vesteste calatoria ,asezarea privirii , imbratisata iubire ,unire este !

Speranta_iubirii spunea...

Intamplator am ajuns si eu pe acest taram minunat de poveste. Mi-a placut atat de mult, incat nu m-am putut abtine a nu-ti transmite toata ferocirea alaturi de cei care te-au ajutat sa-ti reconstruiesti barca jumatate si sa ai parte doar de primaveri cu dimineti minunate, pline de soare si lumina.

Mikka spunea...

Draga Petra,
Asa sa fie, imbratisata iubire pentru noi toti!

Mikka spunea...

Draga Speranta Iubirii,
Ma bucur ca ti-a placut tarmul cu barca intregita.
Multumesc de urari, asa sa-ti fie si tie drumul, insorit si luminat.
Si serile inlunate, cu povesti de bine de peste zi...

Dli spunea...

Primavara este cel mai frumos anotimp !

Mikka spunea...

Draga Dili,
Acum toate mi se pare "cel mai frumos"...
Da' recunosc ca am asteptat "starea de primavara" cam multisor...
Chiar imi vine sa zburd...
Ceea ce doresc tuturor!

Ioana spunea...

atat de frumos...