joi, 15 septembrie 2011

Vedere de dimineata



Dimineata asta am urcat in deal, la casuta.

M-a batut vantul uscat al verii si mi-era sete de locul asta. Tare sete…
Am fugit un pic printre ierburi, mi-am lasat oboseala in ele, sa o duca-n pamant…
Tare bun pamantul, tare bun… Cum le stie primi si face marunte-marunte, toate cele marunte, crezute a fi mari…

Mi-am lasat traista grea de povesti noi langa masa din lemn de brad. Mmmm… mirosul asta face sa mergi pe jos si o lume, si doua…
Miroase dimineata asta innebunitor si ma las un pic pe iarba, sa simt verdele inca verde cum pulseaza, un pic umed, un pic amar.
Fosnesc aripile ierbii si bazaie incet florile, scuturate si rasfirate de vantul obraznic. Ma las in dulceata asta si ma topesc in primele raze de soare.

Ceai si cafea am pus in canutele mele de lut, alea venite aici odata cu casa, cu masa de brad, cu pamantul si pomii si iarba lui.

Si astept. Asa cum am aflat mai demult, intr-alt loc de lume, cand am simtit ca se opreste pamantul si am stiut ca va veni ceva, cineva.
Asteptarile astea, pentru care urc si in deal sau cobor in cate o pestera, sunt date demult, iar eu cand si cand ajung la ele.
Azi este una din astea. Sorb din ceaiul de tei, moale si cantator, si astept…

Si, asa cum asteptam, iata, vine. E un Batran care urca usor, ca si cum ar pluti. Ma gandesc ca mi-a fost greu sa urc, dar uite ce pas are omul acesta. Ei, se vede ca e din cei fara traista, fara desaga, fara greu…

Eu il stiu ca-i Batran, desi chipul n-arata vreun fel despre varsta. Dar stiu, caci se simte cum umbla, cum trece prin aer, cum sufla…

M-asez mai bine pe bancuta de lemn si mai sorb olecuta de ceai. El se-asaza aproape si se rasuceste spre mine. Sub borul de pai, o privire cat soarele mandru din cer, cat o apa de mare, cat muntii… Ma infior de placerea vederii, de-adanc, de caldura, de treaza simtire de viu… Ma tulbur a bine si ma rascolesc, ma aplec inauntru-mi a inchinare in loc loc de salut. Cate o intalnire cu oamenii astia e cat ai trai niste vieti…

Mana lui arsa de soare aduna incet cana mica de lut si el gusta incet, soarbe bland si zambeste. Mor si-nviez in zambetul ala, caci se clatina brazii si raspund, acolo, afara, precum si-nauntru…

Nu m-am pregatit de-ntalnirea cu el si nu stiu cum sa iau toata asta, toata bucuria ce curge din cer si din pamant. Omul asta, asa de frumos, incredibil de frumos… Mi-s dragi fara sfarsit oamenii astia aurii, oameni de munte si mare, de camp si desert. Langa ei ti-amintesti nevorbirea, trairea aceea-mpreuna, in pace si in dulceata vietii. Sunt dintre aceia ce nu mai obosesc, nu mai agita vantul, doar stau si respira, zambind cand si cand… Daca te uiti, cand se lasa sa-i vezi, vezi povestile lor si-s destule acolo, destule, in ochi… Nu e unul sa nu fi avut drumuri multe si grele, cu sus si cu jos, cu parti de-nceput si sfarsit. Dar toata culegerea vietii lor a rodit si-acum doar apar, cand si cand, langa cineva, cand se cere o noua asezare, o alta pornire. Un ceai sorbit impreuna.

Gata, am vorbit prea mult si se tulbura starea. Ma las aici, langa palma arsa de de soare si ma-ntorc spre brazi.
Ne uitam la vant si sorbim impreuna linistea aromata din canile de lut…

.

12 comentarii:

Flipi spunea...

ce fericire să priveşti! şi mai minunat să împărtăşeşti!

şi ştiind că toţi oamenii, de fapt, aşa sunt... lacrimi pe portativul sufletului.

mulţumesc!

Mikka spunea...

Asa draga Flipi, asa... lacrimi sunt, lacrimi suntem, calde si bune, atingand si cantand...
Multumesc si eu de vedere si de bucurie.

ajnanina spunea...

asa, deci la tine urca...
l-am vazut dimineata prin padure, parea fericit...
asta ceai !! :))

Mikka spunea...

Heee, l-ai vazut.
Hai si tu, uite, ceaiul este inca fierbinte, suntem inca la rasarit, chiar de-i luna :))
Si inca zambeste omul asta frumos.
Sa petrecem, impartind intre noi timpul asta, sorbind bunatate de liniste buna... :))

ajnanina spunea...

sa petrecem, sa petrecem...

intre rasarit si apus, inima-plina, punte, curcubeu, reflectata in cesti...

intre coarnele lunii, zambetele...

intre ele, surprizele :)

Mikka spunea...

... surprizele, daaa... Magie, majicq, maj.
Si noi, pajii majului.
In joc nebunesc, sorbind si-mbatandu-ne de aroma asta, magica.
Si omul auriu, zambind. Omul cu pana de vulpe...

Daniel spunea...

Da, eu unul citesc, ma bucur si sudez mai departe. Atat pot si-n puterea mea ma simt altfel fiindca mai pot a ma simtii bine in citirea cuvintelor.

Mikka spunea...

Asta e tare bun, draga Daniel, tare bun... Prin citirea asta, in care iei prin cuvinte ce s-a prins acolo, (atat cat s-a putut prinde, cuvintele sunt mici) esti deja cu noi, in aceasta liniste impartasita.
Ne bucuram!

Minunata puterea de a simti...

Mingingi des prairies spunea...

Bonjour Mikka, comme j'aimerais tant lire correctement tes textes qui me paraissent si pleins de vie, de beauté, j'espère qu'avec le temps la traduction va s'améliorer !!! Mais ça ne m'empêche pas de venir boire le thé chez toi avec plaisir !

Amitié

Mikka spunea...

Oh, ma belle Mingingi!
Quelle de joie de lire tes mots, come une belle chanson de matin, ma chère amie!
Merci pour ta visite et pour essayer de comprendre. Tu as compri très, très bien, car il s'agit de cette joie de boire le thé ensemble, de partager la tranquilité, la douceur de la vie... Ah, toi, tu connais si bien ces "choses"... :))

Amitié! Ah, oui! Amitié!

Suflet de curva spunea...

ce frumos..

Mikka spunea...

Eiii, Suflete, daaa... frumos
Pentru asta merita sa urci multe dealuri... :))