Cantec pentru Foc

...
Imi amintesc de imaginea asta.

In jurul focului, pe insula Amantani, pe lacul Titicaca.

Nu stiam ce faceam... In cerc, noi cantam focului. Wilkanina...
Acolo intrasem in alta lume. In aceeasi lume in care paseam cand eram copil. Cand facem focul, la tara, si il pazeam mult timp in noapte. Nu voiam sa-l las sa se stinga. Imi placea la nebunie sa il privesc. Acolo, in flacari, era o lume, erau povesti, era un mister care ma tragea in el. Ceasuri intregi priveam si nu ma saturam. Ma intrebau cate unii: "Ce faci"? "Stau la foc." Si stateam... Pana la ziua as fi stat.
Ani de zile am iubit focul, focurile de tabara, unde spuneam povesti si cantam in cerc, in jurul lui.

Anul acesta am primit pe la Foc multe daruri. M-a dus in alte lumi, in care mi-am vazut fete si masti, cinstit si fara frica. Darurile lui sunt nepretuite. Focul e viu, vorbeste, transmite, iubeste. In lumina lui ne pierdem de noi insine, spre a ne regasi pe noi in Sine...
Focul arde si ne curata de ce nu e cu adevarat al nostru. De ce nu suntem noi. Istorii personale ce nu le mai dorim purta, scenarii care ne tin cu ghiulele la picioare - prizonieri ai propriilor iluzii -, masti, falsuri, rani si tristeti. Toate le primeste, le arde si le transforma in instrumente de putere. Aducandu-ne pe noi in fata noastra, curati si luminati, asa cum am fost zamisiti dintai...

Povestea asta, a lui Victor Sanchez mi-a placut enorm. Imi povesteste si
de Foc, si de Cantaret.

Trag perdeaua si dezvalui aici un pic din magie:

"Imi aduc aminte de foc. Desi nu ma uit la el, ii percep cu claritate lumina si caldura. Ma aflu cam la doisprezece metri distanta, insa lumina si caldura lui ajung la mine cu usurinta. Ii multumesc. [...] O, Bunicule Foc! Esti cel mai batran, cel mai intelept si cel mai puternic dintre puterile lumii! Ce maestru sau guru ar putea concura cu asemenea puteri!
Pentru o lunga perioada de timp nu gandesc - doar simt si vad.
Fara ganduri, fara cuvinte, il vad pe Tatewari (Focul) cum sustine lumea cu puterea sa. Imi dau seama ca se afla si in interiorul meu, al tuturor. Cum este posibil sa traim, fara sa percepem Lumina ce suntem? Puterea care locuieste in fiecare dintre noi! Ne irosim atat de mult in cautarea a ceea ce se afla mereu in interiorul nostru. Inteleg de ce fratii mei wirrarika isi petrec atat de mult timp contempland focul. La un moment dat imi dau seama ca am inceput sa cant. Cand s-a intamplat asta? Am senzatia ca incepusem de ceva timp, desi nu am folosit controlul sau vointa, pe care l-e as folosi in mod normal. Aceasta este ora nagualului, iar ego-ul meu nu detine controlul. Mai mult, nici macar nu se afla aici! Imi aud cantecul, nu stiu de unde vine, dar imi place foarte mult. Este un cantec care vorbeste despre Bunicul Foc, dar nu sunt eu cel care il compun,. Este un dar de la Tatewari, pe care il pot lua cu mine, sa-l cant cand sunt trist sau cand simt nevoia sa-l cant. Cantecul imi inunda corpul. Inunda totul, in interior si in exterior, ca o caldura care incepe din piept si se extinde in tot corpul. Nu gura este cea care canta, nici gatul. Cant cu intregul corp energetic - si mai mult, cel care canta nu este cel pe care il cunosc ca fiind "eu", ci mai degraba energia din care sunt compus! "Darul" continua timp de mai bine de o ora. Iti multumesc, Bunicule![...]
Ma cufundasem atat de mult in aceasta experienta, incat nu m-am gandit la ceilalti. [...] ... imi dau seama ca nu am derajant pe nimeni. Acesti oameni raman la distanta, calatorind pe aripile perceptiei. Langa foc se afla Rene si unul dintre indieni, care ii canta focului. Constientizez ca ii canta in spaniola. Incerc sa aud ce-i canta.... Ii canta cantecul "meu"! Nu stiu daca l-a auzit de la mine sau daca Tatewari l-a predat si lui, dar sunt foarte fericit sa-l aud cantat de un wirrarika.
Dupa aceea se lasa din nou tacere."

(Victor Sanchez - "Toltecii noului mileniu")
.