Azi am facut iar o nebunie de primavara.
O raita printre flori, pasari si indragostiti...
Am pornit la pas, usurel, pana la liliacul inflorit.
S-a deschis mai mult, dupa ploaia de ieri. Am schimbat parfumuri (el, mai mult) si culori(el, si mai mult) si bucurie (cred ca la fel...)
Pe urma am ajuns in parcul Izvor, unde ma vad cu un iubit de week-end, bradul "meu"...
Am gasit si niste paralute si o papadie.
Si un inger fotograf. Imi trebuia o poza pentru 1Mandala, si era cam greu sa imi fac singura... Dar "tocmai trecea pe acolo"... nu, nu un vanator, ci un tanar fotograf, care m-a instruit un pic in fotografie (eu sunt antitalent, dupa cum vedeti) si mi-a facut si poza pentru mandala.
Gracias, angelito!
Putin mai icolo, Cismigiul. Minuni albastrii, roz, albe, galbene... Nebunie de culori, soare si frumos. Indragostiti de toate varstele, copii si biciclete, role, vata pe bat de culoare roz... Si castanii infloriti... Ma innebunesc tare castanii, candelabre de alb si roz, pudrate galbeniu in miez, atat de delicati, atat de regali...
Frumoase chipuri, luminate de soare si de seninul unei zile libere, in care atat de mult conteaza culesul micilor bucurii si impartasirea lor cu cei dragi!
Ca intr-o vraja, oamenii mergeau incet, sa guste cat mai mult. Doar ici-colo, prichindeii plini de energie se incurcau in picioarele trecatorilor "lunatici" sau mai bine zis insoriti, ametiti de lumina si parfum, si verde...
Si o multime adunata pe malul lacului. Ce sa fie? Toti pozau ratustele care se rasfatau la soare si faceau spectacol de apa, sunet, miscare si lumina, pentru bucuria noastra, a tuturor!
Am venit spre casa mai mult pe jos, ca sa ma umplu de frumos si bine. Si toate astea pe o samba nebuna, cantata in casti de micutul meu prieten - mp3 playerul-, o "rugaciune de dragoste" care imi place grozav si care s-a potrivit fantastic cu dispozitia mea primavaratica...
Bineinteles ca acum, acasa, trag o portie de dans pe Santo Santo del Amor, ca sa inchei asa cum se cuvine aceste zile de celebrare a vietii!
Bucuria asta v-o doresc tuturor! E primavara! Bucurati-va!
7 comentarii:
in seara asta, cei care se vor plimba prin parcul Izvor si prin Cismigiu, vor merge fara sa stie pe niste urme luminoase... lasate de o femeie frumoasa care s-a plimbat cu stele in buzunare si le-a presarat ca pe firimituri pentru cei care nu vad bine drumurile... :)
M-am plimbat cu gândul alături de tine şi a fost un periplu extrem de reuşit. Prin parcul Izvor nu am mai trecut demult, dar în Cişmigiu am fost chiar vineri şi era o feerie de culori. M-a încântat exproziţia florală deschisă la intrarea dinspre Primăria Capitalei... Fotografia cu liliacul mi-a plăcut în mod deosebit...
Ajnanina,
Ma bucur de vedere... Urmele le-am lasat noi mai demult, cand am fost pe acolo. Acum eu am mers chiar pe urmele noastre... Mai tii minte?
Multumesc pe poezie... :))
Cristi,
Ma bucur de tovarasul de drum...
Nu stiam pe expozitie, eu am venit prin partea dinspre Facultatea de Biologie.
Da' vezi, si pe urmele tale am fost.
Liliacul ne-a vazut pe noi toti si de-aia a dat asa bine in poza...
Frumoasă şi melodia, nu o mai ascultasem demult pe Gloria...
... Heeee... noi facem si "schimb" de muzica...
Ma bucur ca ti-a placut Glorita. E o adevarata "bomba" de energie si bucurie... Ca si primavara!
Îmi place foarte mult Gloria, şi ca artistă şi ca femeie, una peste alta... Da, o adevărată "bombă" de energie...
Trimiteți un comentariu